Artele Martiale reprezinta o activitate fizica individuala sau colectiva, practicata în ideea de lupta, cu respectarea anumitor reguli si prin asumarea unui anumit risc. Atâta vreme cât practicantul de Arte Martiale nu încalca nici una din legile în vigoare, nu se pune problema raspunderii juridice. Daca, dimpotriva, el savârseste una din faptele penale sau contraventionale prevazute în actele normative sub sanctiunea unei pedepse, este obligat a raspunde, în functie de gravitatea faptei sale. Este important ca practicantul de Arte Martiale sa fie familiarizat cu notiunile elementare de drept si sa cunoasca faptele ce constituie infractiuni sau contraventii, ori faptele care implica raspunderea sa civila, adica obligatia de a repara un prejudiciu pe care l-a cauzat altei persoane.
Pentru aplicarea unei sanctiuni penale sau contraventionale este necesar ca fapta sa fie prevazuta ca infractiune sau contraventie de legislatia în vigoare. Astfel, Codul Penal, în Sectiunea II – „Lovirea si vatamarea integritatii corporale sau a sanatații” cuprinde descrierea principalelor fapte ce pot fi savârșite cu violenta si pedepsele ce se aplica în cazul comiterii lor.
ART. 180 „Lovirea sau alte violente” prevede ca „Lovirea sau orice alte acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice se pedepsesc cu închisoare de la 1 luna la 3 luni sau cu amenda. Lovirea sau actele de violenta care au pricinuit o vatamare ce necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate. Împacarea partilor înlatura raspunderea penala.”
ART. 181 „Vatamarea corporala” prevede ca „Fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate. Împacarea partilor înlatura raspunderea penala.”
ART. 182 „Vatamarea corporala grava” prevede ca „Fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau care a produs vreuna dintre urmatoarele consecinte: pierderea unui simt sau organ, încetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea, avortul ori punerea în primejdie a vietii persoanei, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani. Când fapta a fost savârsita în scopul producerii consecintelor prevazute în alineatul precedent, pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani. Tentativa faptei prevazute în alin. 2 se pedepseste.”
ART. 183 „Lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte” prevede ca „Daca vreuna dintre faptele prevazute în art. 180-182 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.”
ART. 184 „Pedeapsa corporala din culpa” prevede ca „Fapta prevazuta în art. 180 alin. 2 care a pricinuit o vatamare ce necesita pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 10 zile, precum si cea prevazuta în art. 181, savârsite din culpa, se pedepsesc cu închisoare de la 1 luna la 3 luni sau cu amenda. Daca fapta a avut una din urmarile prevazute în art. 182 alin. 1, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Când savârsirea faptei prevazute în alin. 1 este urmarea nerespectarii dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii ori meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activitati, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Fapta prevazuta în alin. 2, daca este urmarea dispozitiilor legale sau a masurilor de prevedere aratate în alin 1 si 3, actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate. Împacarea partilor înlatura raspunderea penala.”
Faptele de mai sus, savârsite într-o forma mai putin grava, constituie contraventii si sunt sanctionate cu amenda sau, în cazurile deosebite, cu închisoare contraventionala. Constituie, de asemenea, contraventie prevazuta de Legea 61/1991, portul de arme albe.
Codul penal, pe lânga aratarea faptelor care constituie infractiuni, arata si cazurile în care, desi fapta este prevazuta de legea penala, aceasta nu este considerata infractiune, datorita unor împrejurari deosebite legate de momentul savârsirii faptei. Astfel, nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savârsita în stare de legitima aparare sau în stare de necesitate.
Potrivit art. 44 din Codul penal, „Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savârsita în stare de legitima aparare. Este în stare de legitima aparare acela care savârseste fapta pentru a înlatura un atac material direct, imediat si injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes public si care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. Este, de asemenea, în legitima aparare si acela care, din cauza tulburarii sau a temerii, a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu împrejurarile în care s-a produs atacul.” Din aceasta definitie rezulta ca, pentru a fi în prezenta legitimei aparari – cauza care face ca fapta sa nu constituie infractiune – trebuie întrunite, cumulativ, urmatoarele conditii privind atacul si apararea:
a) Atacul trebuie sa fie material, direct, imediat, injust, îndreptat împotriva unei persoane sau contra drepturilor acesteia, ori împotriva unui interes public si sa creeze un pericol grav pentru persoana celui atacat, pentru drepturile acesteia sau pentru un interes public. Atacul este material atunci când este de natura sa provoace modificari materiale (fizice) asupra valorilor împotriva carora se îndreapta. Atacul este direct când pericolul pe care îl creeaza ameninta nemijlocit obiectul asupra caruia se îndreapta. Este imediat atacul daca pericolul este pe cale de a se produce (iminent) ori s-a produs deja (pericol actual). Atacul este injust când nu are un temei legal, adica nu se îndeplineste pe baza unui drept în conditiile legale.
Conditia ca atacul sa fie îndreptat asupra unei persoane, a drepturilor acesteia sau a unui interes public, se realizeaza când este vizata integritatea corporala sau demnitatea, libertatea, drepturile fundamentale înscrise în Constitutie, ori securitatea si capacitatea de aparare a tarii, avutul public etc.
Pericolul grav presupune producerea unui rau ireparabil sau greu de remediat, de exemplu pierderea vietii, provocarea unei infirmitati, distrugerea unui bun important etc.
Apararea trebuie sa constea într-o fapta prevazuta de legea penala (conditie subînteleasa) si sa fie proportionala cu gravitatea pericolului si cu împrejurarile în care s-a produs atacul. Pentru legitima aparare imperfecta – depasirea limitelor legitimei aparari trebuie sa se datoreze unei tulburari sau temeri.
Starea de necesitate. Potrivit art. 45 din Codul penal, „Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savârsita în stare de necesitate. Este în stare de necesitate acela care savârseste fapta pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi înlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia, sau un interes public.
Nu este în stare de necesitate persoana care, în momentul când a savârsit fapta, si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era înlaturat. Pentru existenta starii de necesitate se cer întrunite urmatoarele conditii:
a) Sa existe un pericol iminent (pe cale de a se produce), real si vadit si sa ameninte anumite valori sociale expres si limitativ aratate în art. 45 a. 1.2 Cod penal.
b) Actiunea de salvare sa constea dintr-o fapta prevazuta de legea penala si sa fie singurul mijloc de înlaturare a pericolului.
c) Actul de salvare sa nu produca urmari vadit mai grave decât valoarea salvata. Daca, totusi, prin actul de salvare se vor produce urmari vadit mai grave decât cele puse în pericol, faptuitorul, în momentul savârsirii faptei, sa nu-si fi dat seama ca pricinuieste aceste urmari.
În cazul savârsirii uneia dintre faptele descrise mai sus ca infractiuni sau contraventii se poate produce altei personae un prejudiciu moral sau material, care obliga pe cel care a comis fapta sa-l repare. Producerea unui prejudiciu, de orice natura, altei persoane, chiar în lipsa prevederii faptei ca infractiune sau contraventie, obliga la repararea pagubei. Obligatia de a repara un prejudiciu exista si în momentul în care, în timpul antrenamentelor sau unor competitii, se aduce o ranire intentionata a adversarului. Exista, de asemenea, situatii în care instructorul sportiv raspunde de faptele elevilor ce se afla sub supravegherea sa.
În elaborarea acestui capitol s-a avut în vedere legislatia în vigoare la 1 ianuarie 2004.
